Un număr important de copii cu scolioză din România riscă să piardă ferestrele terapeutice în care boala este tratabilă fără intervenţie chirurgicală, din cauza lipsei de locuri, a deficitului de specialişti şi a limitelor decontărilor pentru kinetoterapie, arată relatările medicale şi cazurile famililor afectate.
Acces îngreunat la terapie şi întârzieri periculoase
O fată de 14 ani dintr-o localitate rurală a fost diagnosticată cu scolioză avansată după ce bunica a observat modificări ale coloanei. Specialiştii au stabilit că intervenţia este necesară în regim de urgenţă; totuşi, programările disponibile la un centru din Bucureşti sunt efectuate abia în 2027 — moment în care, potrivit chirurgilor ortopezi, boala ar putea fi prea avansată pentru tratamente conservatoare.
„Numai ieri am avut patru scolioze. Patru”
Afirmaţia aparţine unui medic chirurg-ortoped pediatru care a semnalat frecvent apariţia unor cazuri ce necesită intervenţii prompte. Situaţia reflectă atât creşterea detectării precoce în cabinetele de specialitate, cât şi incapacitatea sistemului de a răspunde prompt cererii.
Limitări ale decontării şi costuri care blochează tratamentul
Tratamentul conservator al scoliozei — kinetoterapia specifică în cabinetele de recuperare — este eficient în stadii tratabile, dar accesul la sedinţe regulate este îngreunat de regula decontărilor: medicii pot prescrie, potrivit relatărilor, doar câte 10 şedinţe, de două ori pe an, decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate. În practică, specialiştii consideră aceste cantităţi insuficiente pentru a stabiliza sau corecta evoluţia.
Pacienţii care au nevoie de mai mult decât decontările oferite sunt obligaţi să apeleze la servicii private. Costurile declarate de părinţi şi medici variază între 50 şi 100 lei pe şedinţă, o barieră semnificativă pentru multe familii.
- Diagnosticul apare frecvent la preadolescenţi şi adolescenţi.
- Tratamentul fără operaţie se bazează în mare parte pe kinetoterapie specifică, efectuată regulat.
- Limitările decontărilor şi lipsa accesului la clinici de specialitate pot împinge cazurile spre operaţie tardivă.
Consecinţe pe termen lung şi nevoi identificate
Medicul intervievat subliniază că, pentru a fi eficiente, programele de recuperare ar trebui să asigure cel puţin două şedinţe pe săptămână pe perioade îndelungate — ceea ce, în absenţa finanţării publice adecvate, rămâne rareori posibil. În plus, pentru planuri terapeutice complexe este necesară evaluarea şi supravegherea de către profesori universitari sau echipe de specialişti din clinici dedicate, servicii greu accesibile în multe regiuni.
Consecinţele practice includ creşterea numărului copiilor care ajung să necesite intervenţii chirurgicale mai extinse şi costisitoare, riscuri operatorii mai mari şi perioade de recuperare postoperatorie îndelungate. Pe termen lung, această tendinţă se poate traduce prin costuri medicale şi sociale mai mari, precum şi prin impact funcţional asupra calităţii vieţii tinerilor afectaţi.
Ce se poate face — recomandări şi apel la specialişti
Doctorii puneau accentul pe trei direcţii prioritare: creşterea numărului de şedinţe de kinetoterapie decontate, dezvoltarea reţelei naţionale de clinici specializate în recuperare pediatrică şi formarea/atragerea de specialişti în chirurgia spinală pediatrică. Orice strategie eficientă trebuie să fie însoţită de programe de screening în şcoli şi de comunicare către părinţi pentru depistarea timpurie.
Famililor li se recomandă să solicite evaluare de specialitate cât mai rapid şi să discute cu medicul curant opţiunile de urgenţă, inclusiv transferul către centre universitare, atunci când evoluţia clinica impune intervenţie chirurgicală.
Notă: informaţiile din acest material se bazează pe relatările medicale şi pe cazuri prezentate în sursa jurnalistică; deciziile terapeutice trebuie luate în funcţie de evaluările şi recomandările medicilor curanţi.
