Accesul la servicii de recuperare medicală este, în practică, limitat pentru mulţi români: locurile în spitalele publice sunt puţine şi greu de obţinut, iar în sectorul privat costurile pot depăşi posibilităţile financiare ale pacienţilor. În acelaşi timp, un procent semnificativ dintre fizioterapeuţi activează fără contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), ceea ce obligă persoanele care au suferit AVC, infarct sau diverse traumatisme să plătească pentru tratamente esenţiale.
Situaţia actuală şi impactul financiar
Conform datelor prezentate în investigaţia publicată, în România sunt înregistraţi aproximativ 9.900 de fizioterapeuţi activi. Dintre aceştia, doar 960 îşi desfăşoară activitatea în ambulatorii de specialitate şi cel puţin 688 în alte clinici care oferă servicii decontate de CNAS. Restul îşi desfăşoară activitatea privat, adesea pe cont propriu, din cauza tarifelor mici prinse în contractele cu Casa de Asigurări.
Statul decontează, în prezent, maximum 21 de zile de tratament pe an pentru fiecare asigurat, iar în situaţii speciale acest plafon poate ajunge la 42 de zile pe an. Tarifele decontate de CNAS variază între 50 şi 130 lei pe zi. În practică, mulţi pacienţi plătesc între 300 lei pe zi sau chiar mai mult pentru şedinţele de recuperare în sectorul privat, sumă care poate deveni o povară economică semnificativă pentru familiile care au nevoie de tratament pe termen lung.
Experienţe personale şi puncte de vedere profesionale
Cazul unui bărbat de 58 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral, ilustrează dificultăţile întâmpinate: familia a găsit greu un loc într-un spital public, iar în privat costurile au depăşit posibilităţile. Soţia pacientului a relatat modalitatea în care îşi asigură recuperarea la domiciliu:
„Facem acasă cu un kinetoterapeut... dăm 300 de lei pe zi”.
Din perspectiva profesiei, Daniela Stânca, preşedinte al Colegiului Fizioterapeuţilor, a explicat că mulţi specialişti optează pentru activitate independentă din cauza tarifelor mici prinse în contractele cu CNAS şi că o parte funcţionează probabil fără forme legale complete de practică. Ea a subliniat modelul din unele state UE, unde fizioterapeutul poate contracta direct cu pacientul, iar serviciile sunt decontate prin sistemul public.
Medicul primar de recuperare Diana Lidia Tache Codreanu a atras atenţia asupra importanţei planului terapeutic întocmit de medicul de recuperare, ca sancţiune a siguranţei pacientului: doar medicul poate elabora un plan de exerciţii şi proceduri care să fie urmărit în mod adecvat, pentru a evita reacţii adverse şi pentru a obţine beneficiile maxime ale recuperării.
Ce propun autorităţile şi care sunt limitările
Reprezentanţii autorităţilor au declarat intenţia de a majora tarifele decontate pentru serviciile de recuperare, însă au recunoscut că această măsură necesită majorarea finanţării în bugetul sănătăţii. Până la modificări concrete, pacienţii continuă să suporte costuri semnificative sau să aştepte perioade îndelungate pentru a obţine locuri în unităţi publice.
- Probleme structurale: număr redus de cabinete şi clinici contractate cu CNAS.
- Presiune financiară: costuri mari în privat şi deconturi insuficiente la stat.
- Risc calitativ: practică independentă neînregistrată sau lipsa unui plan medical coordonat.
| Indicator | Valoare |
|---|---|
| Fizioterapeuţi activi | 9.900 |
| În ambulatorii de specialitate | 960 |
| În alte clinici decontate | ≥688 |
| Decont CNAS (zile/an) | 21 (standard); 42 (situaţii speciale) |
| Tarife decontate | 50–130 lei/zi |
Pe termen mediu, accesibilitatea recuperării depinde de două dimensiuni: creşterea finanţării publice pentru servicii de recuperare şi reglementarea activităţii fizioterapeuţilor astfel încât mai mulţi specialişti să poată lucra în regim contractat cu CNAS. Până atunci, pacienţii şi familiile lor trebuie să evalueze opţiunile disponibile şi să solicite coordonarea unui medic de recuperare pentru a reduce riscurile şi a maximiza beneficiile şedinţelor terapeutice.
În orice situaţie, specialiştii recomandă consultarea medicului pentru stabilirea unui plan individualizat de recuperare şi avertizează asupra pericolelor unor tratamente necoordonate care pot agrava starea pacientului.
