România dispune de numeroase legi, metodologii şi studii în domeniul educaţiei, însă implementarea lor la nivelul şcolii întâmpină obstacole semnificative, a declarat Fabiola Hosu, vicepreşedinte al Coaliţiei pentru Educaţie, în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News. Potrivit acesteia, problema centrală nu este lipsa documentelor, ci distanta dintre prevederi şi aplicarea practică în clasă.
Fragmentarea - principalul obstacol
Hosu a arătat că multe iniţiative bune sunt introduse în sistem fără a simplifica sau reorganiza procesele existente, ceea ce duce la suprasolicitarea cadrelor didactice şi a conducerilor şcolilor. Astfel, profesorii şi directorii sunt puşi să gestioneze un număr crescut de proceduri, raportări şi responsabilităţi, de multe ori fără pregătirea şi structurile necesare ca schimbările să funcţioneze efectiv.
Un exemplu citat de vicepreşedinte este domeniul siguranţei în şcoli, unde fenomene precum bullyingul, cyberbullyingul, hărţuirea, violenţa, vulnerabilitatea, radicalizarea sau extremismul sunt tratate printr-o multitudine de raportări şi comisii separate, în loc să facă parte dintr-un mecanism integrat de prevenţie şi intervenţie.
„România are foarte multe documente, are foarte multe studii. Stăm foarte bine la această zonă. Însă distanţa dintre metodologii şi clasă, eu la asta m-aş uita”
Modelul de „safeguarding” prezentat ca alternativă
Fabiola Hosu a explicat principiile unui model utilizat în alte sisteme educaţionale, pe care îl consideră relevant pentru România. În acest model, profesorul observă o vulnerabilitate şi declanşează un mecanism specializat din şcoală care preia situaţia, o evaluează şi stabileşte paşii necesari. Dacă riscul este ridicat, sunt implicate instituţiile abilitate, precum poliţia sau serviciile de protecţie a copilului. Rolul profesorului nu este să gestioneze singur cazul, ci să raporteze şi să iniţieze procedura de intervenţie.
Hosu a subliniat că, în opinia sa, siguranţa fizică şi emoţională a copilului trebuie să primeze şi că aceasta este o condiţie esenţială pentru ca procesul educaţional să se poată desfăşura în bune condiţii.
Consecinţe şi paşi necesari
În lipsa unui astfel de cadru integrat, spune Hosu, multe prevederi rămân doar la nivel de document şi nu se concretizează în practică. Aceasta are efecte directe asupra copiilor şi a calităţii actului educaţional: elevii expuşi la violenţă sau hărţuire nu beneficiază întotdeauna de intervenţii rapide şi coordonate, iar profesorii rămân suprasolicitaţi administrativ.
- Probleme identificate: fragmentare administrativă, suprasarcină pentru profesori, lipsa unui mecanism integrat de prevenţie şi intervenţie în cazurile de risc.
- Elemente propuse: implementarea unui mecanism intern de evaluare şi intervenţie în şcoală (safeguarding), clarificarea responsabilităţilor şi simplificarea procedurilor administrative.
Pentru a clarifica unde se opresc documentele şi unde începe practica, vicepreşedintele Coaliţiei pentru Educaţie arată că este nevoie nu doar de politici noi, ci de mecanisme de implementare şi de resurse pentru pregătirea personalului. Astfel, publicaţia de politici sau metodologia nu pot rămâne finale în momentul elaborării; este necesară urmărirea aplicării şi încheierea circuitului administrativ şi operaţional.
| Aspect | Situaţia actuală | Soluţie sugerată |
|---|---|---|
| Legislaţie şi metodologii | Există, numeroase | Urmărire implementare, simplificare proceduri |
| Siguranţa elevilor | Tratată fragmentat | Mecanism integrat de intervenţie la nivelul şcolii (safeguarding) |
Observaţiile formulate evidenţiază nevoia de prioritizare şi de reorganizare a mecanismelor de lucru, astfel încât politica publică în educaţie să se traducă în practici sustenabile şi eficiente la nivelul claselor şi al comunităţilor şcolare. Schimbările propuse implică angajare de resurse, clarificarea fluxurilor de responsabilitate şi formarea personalului pentru a utiliza noile proceduri în beneficiul elevilor.
Declaraţiile Fabiolei Hosu revin în dezbaterea publică asupra reformei educaţionale, ridicând problema modului în care autorităţile şi actorii implicaţi pot asigura că documentele elaborate nu rămân doar în teorie, ci se transformă în instrumente real aplicabile pentru siguranţa şi educaţia elevilor.
