Datele publicate marți de Eurostat arată că în 2023 cheltuielile publice pentru educație (de la grădiniță până la liceu) au reprezentat, la nivelul Uniunii Europene, 4,7% din produsul intern brut (PIB), un nivel similar celui din 2022. În rândul statelor membre, România a înregistrat cea mai mică pondere, 3% din PIB, urmată de Grecia (3,3%) și Malta (3,4%).
Context european și evoluţie temporală
Eurostat notează că nivelul cheltuielilor publice pentru educație în UE a scăzut cu 0,3 puncte procentuale în 2023 comparativ cu 2020, atunci când ponderea a fost de 5%, cel mai ridicat nivel înregistrat de la începutul colectării acestor statistici, în 2012. În pofida unor variaţii între state, trendul general pe perioada analizată arată o uşoară contracţie a resurselor publice dedicate educaţiei la scară comunitară.
Unde se duc banii: salarii versus investiţii
Structura cheltuielilor pentru instituţiile de învăţământ variază semnificativ între ţări. În mai multe state, salariile cadrelor didactice reprezintă principalul component al cheltuielilor, însă proporţia acestora diferă:
- În nouă dintre ţările pentru care există date (Eurostat precizează disponibilitatea limitată a unor serii), majoritatea cheltuielilor sunt alocate salariilor profesorilor.
- În unele ţări, salariile reprezintă o pondere mai mică, între 40% şi 50% din cheltuieli: Slovacia, Franţa, Lituania, Republica Cehă şi Finlanda.
- Estonia şi Malta se situează sub acest interval, cu 37,6% şi, respectiv, 36,9% din totalul cheltuielilor dedicate salariilor.
Pe de altă parte, cheltuielile de capital — investiţii în clădiri, infrastructură şi echipamente — au pondere variabilă. În 2023, în Grecia, Ungaria, Olanda, Slovacia, Polonia, Estonia şi Luxemburg cheltuielile de capital au reprezentat cel puţin 10% din totalul cheltuielilor pentru instituţii de învăţământ. În contrast, România şi Belgia au înregistrat o pondere a cheltuielilor de capital mai mică de 5%.
| Indicator | Valoare (2023) |
|---|---|
| Media UE — cheltuieli pentru educaţie (ca % din PIB) | 4,7% |
| România — cheltuieli pentru educaţie (ca % din PIB) | 3% |
| Cel mai ridicat stat membru | Suedia — 6,8% |
| Scădere faţă de 2020 | ‑0,3 puncte procentuale |
Implicări pentru politici publice şi familii
Ponderea redusă a cheltuielilor publice pentru educaţie în PIB, în special în România, are implicaţii practice asupra dotării şcolilor, accesului la servicii educaţionale de calitate şi asupra salarizării cadrelor didactice. O pondere mică a cheltuielilor de capital sugerează că investiţiile în infrastructură şi echipamente sunt limitate, ceea ce poate afecta în mod direct condiţiile de predare și oportunităţile digitale şi tehnologice disponibile elevilor.
În contextul în care salariile cadrelor didactice constituie o parte semnificativă din cheltuieli în multe state, variaţiile între ţări semnalează opţiuni diferite de prioritizare: unele sisteme favorizează plata personalului la detrimentul investiţiilor în infrastructură, iar altele distribuie resurse mai echilibrat între funcţionare şi capital.
Datele Eurostat publicate marți oferă autorităţilor naţionale un punct de referinţă clar pentru a recalibra politicile educaţionale, în special în ceea ce priveşte echilibrul între finanţarea curentă şi cea de capital. Pentru părinţi şi comunităţi, cifrele indică unde sistemul educaţional poate necesita intervenţii prioritare: modernizarea şcolilor, echipamente adecvate şi politici de atragere şi menţinere a cadrelor didactice calificate.
Eurostat rămâne sursa principală a acestor statistici comparative, iar autorităţile române care monitorizează finanţarea educaţiei vor trebui să interpreteze aceste date în planificarea bugetară pe termen mediu şi lung.
