Noi analize ale datelor gravitaţionale ale lui Marte indică existenţa unei anomaliei termice» marcante sub emisfera sudică, unde mantaua planetei ar putea fi cu 200–400 °C mai caldă decât sub emisfera nordică. Cercetarea, publicată pe 27 august în revista Nature şi relatată de Space.com, confirmă că interiorul Planetei Roşii nu este neapărat simetric şi sugerează posibilitatea unei mantale parţial topite în partea sudică.
Metoda şi datele utilizate
Echipa condusă de Alexander Berne (fost cercetător la Caltech, în prezent la Universitatea din Arizona) a folosit o abordare bazată pe variaţii subtile ale mişcării orbitale a sondelor spaţiale pentru a deduce diferenţe în câmpul gravitaţional al lui Marte. Au fost analizate date de arhivă provenind de la trei misiuni NASA: Mars Global Surveyor, Mars Odyssey şi Mars Reconnaissance Orbiter.
Tehnica aplicată, numită de autor „tomografie mareică”, include în modelare şi influenţa variabilă a atracţiei Soarelui asupra lui Marte pe parcursul orbitei eliptice a planetei. Prin compararea schimbărilor de viteză şi poziţie experimentate de sonde în timp, cercetătorii au derivat un model al structurii interioare şi al distribuţiei temperaturii sub suprafaţă.
Rezultate şi interpretări
Distribuţia observată a câmpului gravitaţional difera semnificativ de cea aşteptată în cazul unui interior aproape sferic şi omogen. Pentru a explica abaterea, mantaua sub zona sudică trebuie să fie mai fierbinte cu aproximativ 200–400 °C comparativ cu mantaua nordică. Autorii afirmă că temperaturile ar putea fi suficient de ridicate încât să permită existenţa unor zone parţial topite.
„Oamenii de ştiinţă presupun de obicei că interiorul corpurilor planetare este în general simetric sferic, dar acest lucru nu este neapărat adevărat”, a declarat Alexander Berne.
Diferenţa termică confirmă şi accentuează misterul dihotomiei marţiene: nordul, relativ aplatizat şi cu câmpii întinse, contrastează puternic cu regiunile sudice, dominate de relieful montan şi craterizare intensă. Descoperirea sugerează că aceste trăsături superficiale ar putea avea rădăcini profunde, în structura şi dinamica mantalei planetei.
Consecinţe pentru geologia şi potenţiala habitabilitate a lui Marte
O mantie mai caldă în emisfera sudică ar avea implicaţii multiple:
- Ar putea extinde intervalul în care Marte a fost activ vulcanic în acea emisferă;
- Zonarea termică afectează convecţia mantalei şi, prin aceasta, evoluţia tectonică şi termică la scară globală;
- Dacă există zone parţial topite, acestea ar putea influenţa mobilitatea fluidelor interne şi, indirect, potenţialele habitate subterane în trecutul planetei.
Autorii studiează în continuare modul în care această anomalia poate fi legată de istoria formării lui Marte, de impacturile majore care i-au modelat suprafaţa şi de variaţiile compoziţionale ale mantalei. Deocamdată, datele gravitaţionale sugerează o imagine neuniformă a interiorului, dar nu pot, singure, determina cauzele precise (de exemplu, diferenţe de compoziţie faţă de diferenţe pure de temperatură).
| Element | Constatare |
|---|---|
| Diferenţă de temperatură între emisfere | 200–400 °C |
| Sondele folosite | Mars Global Surveyor, Mars Odyssey, Mars Reconnaissance Orbiter |
| Metodă | Tomografie mareică pe baza variaţiilor orbitale |
Descoperirea readuce în atenţie întrebarea cât de mult din geologia observată la suprafaţă reflectă structuri profunde şi cât provine din procese externe (impacturi, eroziune, depuneri). Studiile viitoare, inclusiv noi misiuni care pot măsura mai fin câmpul gravitaţional şi structura internă, vor fi necesare pentru a clarifica dacă diferenţele se datorează exclusiv temperaturii, compoziţiei sau ambelor.
Pe termen lung, rezultatele au relevanţă pentru planificarea misiunilor robotice şi eventuale misiuni cu echipaj, deoarece distribuţia căldurii şi a activităţii interne influenţează resursele geoterme şi stabilitatea geologică a regiunilor de interes ştiinţific.
Studiul publicat în Nature oferă astfel o nouă cheie pentru înţelegerea complexităţii Planetei Roşii: nu doar suprafaţa, ci şi inima lui Marte poartă semne ale unei evoluţii neuniforme.
