România înregistrează un nivel al intermedierii financiare semnificativ sub cel al Uniunii Europene, ceea ce restricționează accesul firmelor la finanțare bancară și, implicit, capacitatea de creștere economică, arată analiza publicată de viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu.
Cifre care conturează problema
Conform datelor citate în analiză, ponderea creditului neguvernamental în economia României este de 40% din PIB, comparativ cu o medie a Uniunii Europene de 106% din PIB. Nivelul românesc este cu peste zece puncte procentuale mai mic decât în Polonia, statul cu următoarea cea mai slabă intermediere din regiune, arată textul.
| Indicator | România | Media UE | Polonia (referinţă) |
|---|---|---|---|
| Credit neguvernamental / PIB | 40% | 106% | >40%, cu peste 10 puncte mai mult decât România |
Structura finanţării firmelor
Paradoxul menţionat de viceguvernator este acela că, deşi companiile româneşti apar printre cele mai îndatorate, cea mai mare parte a finanţării nu provine din împrumuturi bancare interne. În realitate, o treime din sursele de finanţare asimilate companiilor provine din două canale non-bancare: împrumuturile intragrup şi creditul comercial (amânarea plăţii facturilor).
- Credit bancar redus pentru economie: 40% din PIB.
- Dependenţă ridicată de finanţări intragrup şi de credit comercial: aproximativ o treime din finanţare.
- Sistemul financiar nebancar este, de asemenea, printre cele mai mici din UE.
Consecinţe macroeconomice şi mecanisme
Viceguvernatorul subliniază că intermedierea financiară reflectă capacitatea sistemului financiar de a prelua economisirile și de a le redirecţiona către consum şi investiţii. Un canal de intermediere bine dezvoltat este esenţial pentru finanţarea proiectelor private, modernizarea companiilor şi consolidarea capitalului. În lipsa unui astfel de canal, economia riscă să rămână subutilizată, iar potenţialul de creştere să fie limitat.
Un alt risc semnalat este efectul „crowding out” provocat de îndatorarea publică: împrumuturile tot mai mari contractate de stat pot reduce volumul resurselor financiare disponibile pentru sectorul privat, diminuând astfel capacitatea băncilor de a acorda credite firmelor.
„Creșterea sustenabilă a intermedierii financiare înseamnă ca oferta de finanțare să fie cât mai bine adaptată nevoilor economiei, iar cererea să fie eligibilă: firme cu grad adecvat de capitalizare, proiecte viabile, guvernanță corporativă și disciplină financiară”, a afirmat Cosmin Marinescu.
Factorii care limitează intermedierea
Analiza pune accent pe două laturi ale problemei: oferta şi cererea de credit. Pe partea ofertei, volumul economiilor disponibile şi structura sistemului financiar (bănci şi sector financiar nebancar redus) limitează capacitatea de intermediere. Pe partea cererii, multe firme nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru creditare: lipsa capitalizării adecvate, proiecte neclare din punct de vedere viabil, practici slabe de guvernanţă şi disciplină financiară.
De asemenea, autorul subliniază rolul educaţiei financiare în creşterea capacităţii de absorbţie a creditului: înțelegerea beneficiilor, riscurilor și costurilor împrumuturilor ar putea conduce la o cerere mai sănătoasă și mai eligibilă pentru finanţare bancară.
Implicaţii pentru politici publice
Pe termen mediu şi lung, îmbunătăţirea intermedierii financiare cere politici integrate: stimularea economisirii interne, consolidarea capitalului firmelor, dezvoltarea pieţelor financiare nebancare şi măsuri care să atenueze presiunea împrumuturilor publice asupra resurselor disponibile. Fără astfel de intervenţii, accesul firmelor la finanţare bancară ar putea rămâne redus, cu efecte negative asupra investiţiilor şi productivităţii.
Datele citate în analiză oferă un punct de plecare pentru dezbateri şi pentru elaborarea unor strategii publice şi private menite să diversifice şi să extindă canalele de finanţare pentru economie.
