Se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Ştefan Mihăilescu‑Brăila, unul dintre cei mai distinşi exponenţi ai comediei româneşti, născut la Brăila la 3 februarie 1925. Parcursul său profesional a traversat teatre regionale, formaţii bucureştene şi filme care i‑au consolidat reputaţia de actor de comică şcoală, cu un stil personal şi o prezenţă scenică remarcabilă.
Din portul Brăilei pe scenele naţionale
Ştefan Mihăilescu‑Brăila a avut o copilărie dificilă, crescut în casa bunicilor materni din cartierul Lacul Dulce. După studiile primare în oraşul natal, în 1936 s‑a înscris la Liceul Industrial din Brăila, pe care l‑a absolvit în 1940. Încă din adolescenţă a muncit: la 16 ani a lucrat ca muncitor în port, salahor şi ulterior ca funcţionar, experienţe care i‑au modelat firea observatoare şi umorul popular.
În 1947 a absolvit Conservatorul de muzică şi artă dramatică “G. Cavadia” şi s‑a angajat în teatru. În perioada 1949–1954 a făcut parte din trupa Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, unde a jucat în numeroase spectacole de repertoriu.
- Perioada 1949–1954: activitate la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila;
- 1956: angajare la teatrul din Baia Mare;
- 1957: prin concurs, a intrat la Teatrul „Giuleşti” din Bucureşti (pe atunci Teatrul Muncitoresc), unde debutul a fost în piesa „Napoli, oraşul milionarilor” de Eduardo de Filippo.
Roluri importante și specifice
La Teatrul „Maria Filotti” a interpretat roluri din piese diverse, cu un accent pe comedie şi repertoriul clasic care i‑a permis să îşi construiască un registru comic solid. Printre spectacolele în care a jucat se numără:
- „La Ilie bun și vesel” de Ion Damian;
- „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale;
- „Poveste de dragoste” de Margarita Aligher;
- „Burghezul gentilom” de Moliere;
- „Bădăranii” de Carlo Goldoni;
- „Nunta lui Kecinski” de Suhovo Kobalin;
- „Ultima oră” de Mihail Sebastian.
Aceste titluri scot în evidenţă versatilitatea sa: de la comedia clasică la texte cu miză socială, actorul a construit personaje recognoscibile prin nuanţă şi timing comic.
„Eu intru în Teatru cu emoţie, ca la examen. Urc pe scenă cu sufletul la gură ca acum 20 de ani, când eram amator. Îmi place să fac publicul să râdă, dar când el râde, vreau să fie limpede de ce râde. Eu fac oamenii să iubescă şi să urască. Asta e profesia mea.” – Ştefan Mihăilescu‑Brăila
Numele şi identitatea artistului
Interesant în biografia sa este adăugarea apelativului „Brăila” la numele de scenă. La Teatrul din Brăila existau doi actori cu acelaşi nume, Ştefan Mihăilescu, iar pentru evitare a confuziilor el şi‑a completat numele cu cel al bunicii materne, devenind astfel Ştefan Mihăilescu‑Brăila.
| Data | Eveniment |
|---|---|
| 3 februarie 1925 | Naştere la Brăila |
| 1947 | Absolvire Conservator „G. Cavadia” |
| 1949–1954 | Teatrul „Maria Filotti” (Brăila) |
| 1956 | Angajare la teatrul din Baia Mare |
| 1957 | Concurs — intrare la Teatrul „Giuleşti” (Bucureşti) |
Moştenirea artistică
Ştefan Mihăilescu‑Brăila rămâne în memoria publicului ca un actor al clarităţii comice: voinţa de a explica motivele râsului, atenţia la detaliu şi capacitatea de a construi personaje care stârnesc atât simpatie, cât şi iritare, toate contribuind la statutul său de reper al scenei româneşti. Pe lângă activitatea teatrală a devenit cunoscut şi în film, dar sursa consultată subliniază în special activitatea de pe scenele regionale şi bucureştene din anii 1949–1957.
La marcarea a 30 de ani de la dispariţie, amintirea lui Ştefan Mihăilescu‑Brăila rămâne vie în arhivele teatrale şi în memoria spectatorilor care i‑au urmărit reprezentaţiile. Pentru publicul brăilean figura sa are o semnificaţie locală importantă: un artist plecat din oraşul natal care a construit o carieră notabilă şi a purtat cu mândrie numele Brăilei pe panourile spectacolelor.
Valorificarea memoriei sale poate servi şi ca reper pentru generaţiile tinere de actori: traseul de la studii la teatre regionale şi apoi la scenele din Capitală ilustrează paşii obişnuiţi ai unei cariere teatrale în România secolului XX.
