Sub straturile moderne ale centrului vechi din Brăila se găsește o rețea complexă de hrube şi tuneluri, ale căror origini sunt atribuite perioadei în care orașul a fost sub dominație otomană. Galeriile au avut, de-a lungul timpului, funcții defensive şi logistice, iar unele dintre ele păstrează legături cu evenimente care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit unui reportaj realizat de TVR Info.
Ce sunt hrubele şi cum s-au format
Specialiştii Muzeului Brăilei „Carol I” susţin că sistemul subteran se suprapune peste planul vechii cetăţi otomane. Conform cercetătoarei citate în reportaj, hrubele se dezvoltau radial, în semicerc, de la sud spre nord, iar structura fiecărei locuinţe otomane includea elemente care îi permiteau stăpânirea resurselor — apă şi alimente — pentru perioade de asediu.
„Hrubele sunt pe fosta suprafață a cetății otomane, merg radial, de la sud la nord, în semicerc. Fiecare casă otomană era o fortăreață cu apă, mâncare și să reziste”, a explicat Niculina Dinu, şefa unei secţii din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”.
Rolurile subteranelor în secolele XVIII–XIX
Perioada de aproape 300 de ani în care turcii au controlat Brăila a prilejuit construirea unei reţele subterane menite în primul rând să asigure supravieţuirea în caz de confruntări. Relatările istorice consemnează că aici erau depozitate bunuri şi valori colectate din Țara Românească înainte de a fi încărcate pe vasele care plecau spre Istanbul, fapt ce a dat naştere unor legende despre comori ascunse.
În planul defensiv al cetăţii existau nouă bastioane, iar unele pasaje subterane realizau aprovizionarea acestora. Cetatea a fost distrusă complet în anul 1828, însă sistemul de hrube şi tuneluri a supravieţuit şi a fost reutilizat odată cu refacerea urbană a orașului, în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea.
Reutilizări și transformări
Odată cu reconstrucţia zonei centrale după distrugerile anterioare, multe spaţii subterane au fost adaptate la nevoile comerciale şi rezidenţiale ale epocii. În unele cazuri, galerii au fost compartimentate şi folosite ca depozite ale magazinelor sau beciuri pentru locuinţe, iar proprietarii continuă să le utilizeze şi în prezent pentru păstrarea alimentelor şi a obiectelor.
Ce ştim despre legătura cu perioada postbelică
Reportajul menționează că anumite galerii păstrează urme legate de episoade din perioada imediat următoare celui de‑al Doilea Război Mondial, dar documentarea publică a acestor aspecte rămâne limitată. Din cauza accesului restricţionat şi a stării constructive variabile, multe porţiuni nu au fost investigate complet din punct de vedere arheologic sau istoric.
De ce nu sunt deschise turistic subteranele
Există mai multe motive pentru care reţeaua subterană a Brăilei nu este, în prezent, o atracţie turistică deschisă pe scară largă:
- probleme de siguranţă şi consolidare structurală;
- proprietate privată şi acces restrâns în zonele în care hrubele se află sub clădiri locuite;
- lipsa documentării şi a unei amenajări museale care să răspundă standardelor pentru vizitatori;
- posibile implicaţii juridice şi financiare privind intervenţiile necesare.
Ce ar fi necesar pentru vizitare
Pentru ca hrubele să devină accesibile publicului ar trebui, în mod real, intervenţii care includ evaluări tehnice, proiecte de consolidare, lucrări de punere în siguranţă, precum şi acorduri între proprietarii terenurilor sau clădirilor şi autorităţile locale. Un astfel de demers ar necesita resurse financiare şi expertiză arheologică şi de conservare, elemente care nu sunt detaliate în sursa citată.
| Element | Perioadă/Valoare |
|---|---|
| Stăpânire otomană | ~300 de ani |
| Număr bastioane ale cetăţii | 9 |
| An distrugere cetate | 1828 |
| Refolosire subterane | Mijlocul secolului al XIX‑lea |
Reţeaua de hrube face parte din patrimoniul istoric local, iar poveştile despre comori şi pasaje secrete întreţin interesul public. Orice iniţiativă reală de deschidere a subteranelor pentru vizitare ar trebui să ţină cont atât de valoarea istorică, cât şi de siguranţa şi drepturile proprietarilor. Până atunci, informaţiile despre aceste spaţii provin în primul rând din cercetări de muzeu şi relatări jurnalistice, care indică existenţa unui potenţial cultural încă parţial investigat.
